29 iulie 2009

Nicholas Gabriel este un ingeras scump, care a venit pe lume in ziua in care eu implineam 21 de ani. S-a nascut prematur. La 34 de saptamani placenta s-a deslipit si timp de o ora pana am ajuns pe masa de operatie creierul lui nu s-a oxigenat. Am avut noroc si am trait amandoi. Nici nu mai speram sa il vad viu in momentul in care medicii mi-au facut anestezia.

La 2 luni a inceput sa faca niste spasme. Am fost la neurologie si mi-a dat cumplita veste ca piticul meu are eplilepsie. Am inceput tratamentul cu depakin si  fenobarbital. In paralel, doctorul  de recuperare functionala mi-a spus ca are tetrapareza spastica si am inceput si kinetoterapia. Crizele s-au oprit pentru o perioada, insa la 6 luni au reaparut si a fost nevoie de marirea dozajului. Avea jumatate de an si nu isi tinea nici gatul, nu urmarea cu privirea, nu zambea.

In tara am mers peste tot dar medicii nu imi dau mari sperante, imi spun ca in general copii cu astfel de probleme nu ajung la rezultate extraordinare, imi spun sa fac kinetoterapie si sa astept, dar nu pot! Am auzit de clinica de recuperare din Ucraina unde as vrea sa merg dar costa foarte mult in jur de 5.000 de euro pe tratament, 2 saptamani, si Nicholas ar trebui sa mearga macar de 4 ori pe an. Desi nu am posibilitate sa o fac nu vreau sa imi las copilul in voia sortii, vreau sa lupt si sa merg cu el oriunde cineva imi da speranta ca il voi vedea mergand  la joaca in parc! Am nevoie sa fiu ajutata desi nu credeam vreodata, am nevoie sa imi vad copilul sanatos si pentru asta sunt in stare sa mut muntii!